Iată că Memorialul Jean Olteanu a ajuns la a II-a ediție, lucru care merită apreciat. La această competiție s-au înscris 12 echipe a câte 2 jucători plus o rezervă (opțional). Premiile au fost următoarele: locul I - 250 de lei, locul II - 150 de lei și locul III - 100 de lei. S-a jucat în sistemul 2 din 3 până la 11, în caz de egalitate după două seturi urmând să se joace un set de departajare până la 21. În finală s-au jucat seturi până la 21. Ținând cont de numărul echipelor înscrise s-a adoptat un sistem eliminatoriu cu o finală în trei echipe, câștigătoarea urmând să fie desemnată după ce finalistele jucau fiecare intre ele. Având în vedere că la începutul primului meci din finală un component al echipei BKS s-a accidentat - fiind în imposibilitatea de a mai continua - finala a rămas o afacere în doi.