intalnire echipa 3 (3)Prima activitate din cadrul proiectului –“Evadare din cotidian, o altfel de exprimare” derulata in data de 17.06.2015 a avut rolul de a stabili cu exactitate pasii necesari pentru derularea viitorului proiect. Echipa de implementare a stabilit cu aceasta ocazie urmatoarele activitati, astfel incat intreg programul sa fie bine structurat si sa nu existe probleme. Managementul riscului a fost de asemenea, discutat si realizat in cadrul acestei activitati intalniri. Acesta presupune punerea la punct a “Planului B”, in cazul in care vor aparea evenimente neprevazute.

Elementele de logistica au fost stabilite tot in cadrul acestei activitati. Au fost alesi responsabilii pe activitati (relatia cu partenerii si mass-media, vizibilitatea proiectului, metodele de educatie non-formala), dar si cei care se vor ocupa de partea birocratica (contracte de voluntariat, relatia cu furnizorii) din randul echipei de implementare precum si din randul voluntarilor seniori ai asociatiei.