Logo tabaraDirecția Județeană pentru Sport și Tineret Mehedinți derulează în parteneriat cu Asociația Mod of Life Tabăra națională de orientare turistică ediția a II-a, cu finanțarea Ministerului Tineretului și Sportului. Activitățile ce se adresează unui număr de 55 de tineri cu vârste între 8-18 ani sunt prevăzute a se derula în perioada 8-14.07.2016.

În contextul în care societatea actuală şi în special Uniunea Europeană se află într-o schimbare din ce în ce mai alertă, iar competenţele tinerilor nu sunt mereu în concordanţă cu cerinţele societăţii în care trăiesc, considerăm că un lucru important pentru tineri îl reprezintă dobândirea abilităţilor necesare de a face faţă schimbărilor survenite în societate, de a lungul timpului. Pentru dobândirea unor astfel de abilităţi tinerii din ziua de astazi trebuie puşi în situaţii concrete de a acţiona, de a lua decizii, de a pune în practică cunoştinţele acumulate de – a lungul vieţii, atât în şcoală cât şi în practica de zi cu zi. Atât activităţile practice, cât şi cele de cooperare, dar mai ales cele de grup sunt căi prin care tinerii sunt provocaţi să acţioneze şi să interacţioneze, să se sprijine şi să înveţe unii de la alţii, să se cunoască, să se accepte şi să se respecte reciproc. Toate aceste abilităţi dobândite cât mai timpuriu îi vor ajuta ulterior, să se adapteze într-o societate în continuă schimbare.

Lipsa activităţilor motrice, educaţiei fizice şi sportului din şcoală, apatia civică şi lipsa competenţelor democratice conduc la degradarea mediului în care trăiesc şi se dezvoltă, prin lipsa de interes pentru binele comun (“dacă toată lumea fumează, de ce n-aş face-o şi eu?; dacă e mai uşor de mers cu maşina de ce să merg cu bicicletă?”). Oamenilor din societatea în care trăim şi în special tinerilor le pasă prea puţin de starea lor de sănătate, de dezvoltarea cultului pentru mişcare şi pentru exerciţiu fizic şi nu sunt conştienţi de importanţa acestora pentru viaţa lor, pentru creşterea nivelului lor de viata şi atingerea unor standarde ridicate.

Activităiţle în aer liber, petrecerea timpului liber în natura nu mai sunt din păcate de actualitate pentru tinerii din ziua de azi, tineri ce prefera un stil de viaţa nu foarte activ, prefera să îşi petreacă timpul liber în faţa computerului sau a TV-ului. În acest fel, se deteriorează din ce în ce mai mult sentimentul de apropiere faţă de valorile tradiţionale Româneşti, faţă de natură, tinerii adoptând din ce în ce mai mult un stil de viaţa împrumutat din serialele occidentale mult mediatizate pe posturile TV.

Prin prezenta tabără se doreşte apropierea tinerilor de natura concomitent cu stimularea interesului faţa de activităţile sportive şi mişcarea în aer liber. O alta tintă a acestei excursii este câştigarea încrederii în capacităţile proprii, dobândirea de noi cunoştinte şi constientizarea necesităţii protejarii naturii.
Obiective:
1) Promovarea unui stil de viaţă sănătos în rândul tinerilor prin deşfăşurarea de activităţi cu caracter educativ/recreativ în aer liber pe parcursul a 6 zile de activităţi;
2) Instruirea unui număr de 50 de tineri cu privire la tehnicile şi metodele de orientare turistică;
3) Stimularea interesului unui număr de 50 tineri participanţi faţă de problemele de mediu şi natură ;
4) Dezvoltarea deprinderilor de escaladă montană şi folosirea echipamentelor specifice la un număr de 50 de tineri participanti;
Activităţile taberei cuprind:
•          curs de frânghii
•          escaladă pe panou
•          drumeţii
•          orientare cu busola
•          ecologie
•          activităţi artistice
Tabăra se va desfăşura pe durata a 6 zile. Participanţii vor fi iniţiati în tehnici de supravieţuire, turism, educaţie ecologică şi orientare pe munte cu şi fără busolă, tehnici de acordare a primului ajutor, etc.
Se doreşte apropierea tinerilor de natura concomitent cu petrecerea timpului în aer liber şi dezvoltarea unor abilităţi legate de orientarea în natură. O alta tinţa a acestei tabere este câştigarea încrederii în capacităţile proprii, dobândirea de noi cunoştinte şi conştientizarea necesităţii protejarii naturii.
Deoarece activităţile din oferta noastră necesită efort fizic toţi participanţii trebuie să aibă acordul scris al medicului de familie.
Documente necesare pentru înscriere:
- copie act identitate (CI sau CN)
- formular înscriere ce se poate descarca de aici ;
- recomandare din partea unei asociaţii / ONG / DJST , diplome , certificate , adeverinţe , contracte de voluntariat , declaraţii , etc – copie.
Condiţii de participare ( sunt şi criterii eliminatorii):
- să fie elevi/tineri cuprinşi într-o formă de învăţământ (adeverinţa din partea unităţii de învăţământ)
- vârsta : 10-35 ani;
- cetăţeni români cu domiciliul în România;
- fişa de tabără ( de la Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret din judeţul d-voastră ) sau adeverinţă de la medicul de familie cu menţiunile : clinic sănătos , aviz epidemiologic , trecute vaccinările şi apt pentru efort );
Regulament:
- candidaţii vor fi admişi în urma selecţiei şi a locurilor disponibile. Vor fi selectaţi doar candidaţii care acumulează min. 50 pct conform grilei de punctare, conform Normelor Metodologice de organizare si derulare a taberelor naţionale .
- lista tinerilor selectaţi va fi postată pe site-ul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Mehedinți www.djstmehedinti.ro
- în cazul în care un candidat selectat renunță, locul său va fi ocupat de primul de pe lista de rezervă .
- costurile privind cazarea şi masa sunt suportate de către organizatori, participanţii suportând doar cheltuielile cu transportul pana în CA Drobeta;
- fiecare participant va depune un singur formular de înscriere;
- nu se iau în consideraţie formularele incomplete;
- înscrierile se fac prin email la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau fax 0352/401482 ; 0352/401483 , sau prin poştă la adresa : DJST Mehedinţi , str. Mihai Guşiţă nr. 6 , loc. Dr-Tr-Severin , Jud. Mehedinţi;